Politică şi oameni nebuni

 

Gânditorii

Maxima lui Socrate – “Nebunii sunt acei oameni care netezesc calea pe care calcă mai apoi înţelepţii”

Am auzit “spovedaniile” de la tv-uri cum că: “Am vrut să fac ceva, dar nu am putut din cauza unora care nu doreau să voteze proiectul meu dacă nu votam şi eu proiectele lor, care erau nişte tâmpenii”. Păi măi dragă, pentru bobocii nebotezaţi politica era un vis. Când au ajuns să-şi împlinească acest vis au constatat că trebuie să înveţe mai întâi cum se fac afacerile în politică şi apoi să aplice politica afacerilor. Un fel de învârtită în jurul cozii pentru aşa zisa bunăstare a poporului. Dar de ce să muncească ei pentru popor, când puteau să facă ceva pentru dânşii, doar şi ei sunt necăjiţi, au copii, sunt plini de datorii, salarii mici şi au cheltuit destui bani pentru campaniile electorale. Sunt plini de idei şi poporul trebuie să plătească pentru asta,  vorba  unui politician, zis  baron de Iaşi:

« De ce trebuie să fiu eu la fel cu voi ? »

Nimic rău în afirmaţia asta, domnule. Dar, cum se face că în campania electorală eşti la fel ca noi, cei votanţi şi mulţi ? Cum se face, domnule, că te rogi în Sfânta Biserică Ortodoxă, dar nu respecţi cele 10 porunci. Cum rămâne cu “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”? Cum rămâne cu jurământul pe Biblie: “Jur să respect Constituţia şi legile ţării….”, bla, bla, bla?

Ce vedem la televizor este o parte din arsenalul de prostit poporul. În realitate, mintea lor este mai diabolică. Se spurcă  în şedinţele de partid, apoi ies de braţ în faţa camerei de filmat şi se iubesc în numele partidului.

În subteranul politicii mişună şobolani care la suprafaţă se transformă în oameni de bine. Ei au nişte trasee bine stabilite şi nu se abat niciodată. Aceia se numesc “trepăduşi”. Trepăduşii au agende clare, cu toate informaţiile care îi sunt utile unui candidat sau gânditor. Ele se centralizează şi se transmit nucleului.

La şedinţele de partid este plictiseală sau bătaie verbală. Doar interesaţii au treabă, restul fac propuneri, aprobă sau nu, apoi se uita la ceas, se foiesc pe scaun, ori privesc involuntar decolteul secretarei.

Candidatului i se indică o persoană de bună-credinţă, inteligentă şi cu idei constructive. Se aplică gândirea diabolică (folosirea omului de către om), adică se scanează acea persoană, fie ea cu diplomă sau fără, se observă ce-i place, care sunt punctele lor comune (daca au), se obţin relaţii de la câţiva apropiaţi ai acesteia şi profilul este gata. Poate trece la acţiune pentru împrăştierea virusului personal, adică a candidatului. Atât de bine joacă candidatul încât ai impresia că-l pui la rană.

Capitolul următor este despre promisiunea care trebuie făcută de candidat către “gânditorul” de închiriat. Un post călduţ, ceva bănuţi mai mulţi, ridicarea pe scara socială, (pe cea a valorii nu este necesar, o are în cele mai multe cazuri deja prin cei 7 ani de acasă, prin tradiţie, învăţatură, etc.), un locuşor într-un consiliu de administraţie, etc.

Observaţia mea a fost că este mai simplu să dai bani, să-ţi angajezi nişte executanţi cu diplome pompoase gen – expert în relaţii publice şi comunicare sau analist diplomat iar apoi să mergi la prostit poporul. Ce faci dacă aceşti executanţi, care se plătesc cu bani frumoşi, nu fac nimic deosebit faţă de ce ar putea să facă chiar candidatul ?  Adică, unii dintre ei , speriaţi de povara cu care au fost însărcinaţi  (de a gândi pentru candidat), încearcă cu disperare să caute motoare de căutare de tip google  metode de lucru pentru a cade în picioare în faţa lui şefu’. Acest « gânditor» trebuie să îndeplinească nişte criterii. Unii dintre cei vizati, ştiu ei care, aplică politica perversităţii sau fă-te prieten cu dracul până treci puntea  şi furtul intelectual, până obţin mângâierea pe ceafă a candidatului, “bravo, ce deştept eşti!”

Dragi “gânditori”, pe lângă cartonul care v-a făcut celebri în ale gândirii, mai trebuie să ai şi experienţa străzii, a comunicării cu oamenii. Este adevărat că nimeni nu s-a născut învăţat, dar nu sunteţi “gânditori” plătiţi să vă folosiţi de terţi pentru a creşte în ochii candidatului şi să vă creadă “my precious”. Adică mai pe scurt, el cu banii şi laudele, altul cu inteligenţa.

Asta mi s-a întâmplat şi mie în puţinii ani de experienţă printre politicieni, fapt care a determinat şi plecarea dintre ei. Nu ei sunt vinovati, ci eu că nu am avut destul curaj să-i scuip în faţă pe cei cu ifose de mari “gânditori”, pe cei care s-au folosit de ideile şi de capacitatea mea de a percepe şi înţelege omul, că nu am ştiut să-mi vând inteligenţa pe bani, nu pe sentimente sau bună-credinţă. O diplomă de studii superioare nu-ţi confera calitatea de om, nu trebuie să ai acel carton pentru a fi considerat un geniu.  Mă îndoiesc de capacităţile intelectuale ale multora care şi-au plătit cartoanele cu bani grei dar au nevoie de “gânditori” în locul lor. Prietenii ştiu de ce.